O, de-ai putea primi un munte-ntreg
Venind la tine din statornicie,
Și-n neputința de a-l înțelege,
Să te destrami retras în poezie.
Strălucitoarea lui străinătate
În mintea ta de om trăit la șes,
Nu te rănește când te invadează,
Răul ce-l simți e-un rău ales.
Din toate câte stau la el în poală,
Tu vei vedea doar liniile lui,
Cum n-ai curajul să-l atingi suindu-l,
Numai cu aerul curat rămâi.
Numai cu umbra care te cuprinde,
Cu starea că ți-e dor să te supui.
Sensul versurilor
The poem explores the feeling of being overwhelmed by something grand and incomprehensible, like a mountain. Instead of trying to conquer or understand it, the speaker finds solace in surrendering to its presence and accepting the feelings of awe and longing it evokes.
