Povara-i grea! N-o să-mi ajungă,
Sisif, nici chiar răbdarea ta!
Oricât de vrednic m-aș purta
E Timpul scurt și Arta lungă.
Lăsând orice mormânt celebru,
La fel c-un toboșar cernit,
Spre-un dosnic cimitir pornit,
Inima-mi bate-un marș funebru.
– Atâtea giuvaeruri sunt
Uitate-n beznă și-n pământ,
Dormind în veci necercetate;.
Atâtea flori dau în zadar
Parfumul lor subtil și rar
În taină și singurătate.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul apăsător al unei vieți împovărate de timp și de pierderi. Vorbitorul se simte copleșit de efemeritatea existenței și de frumusețea care se pierde în uitare.