Versuri corectate și adnotate
Azi o pânză de nor,Mâine catargul unui drum.Mi-am construit singur o corabie.Când a fost gata am luat-o în spinareȘi-am început să-i caut o apăPe seama ei.Am mers așa până când un pescărușI-a murit de provă,Ca o sticlă de șampanie.Atunci am intrat în marePână la glezne, până la brâu,Tot mai greu mă apăsa dorul eiDe valuri.Când … Citește mai mult
OraCând lucrurile obosite de-atâta sens.Adorm pe el,Ca sentineleleCu bărbia sprijinităÎn vârful suliţei.Pereţi, tavan, cer şi univers,Nu vă lăsaţi totuşi prea greuPe mine,Şi eu mă mai ţin într-un gând,Ba într-un singur cuvânt,Care-a şi început să nu mai fieLa un capăt.
O carte mică,N-am luat cu minedecât o carte subțire,Așa, ca o frunză.Așa, ca o viață de om.M-am gândit c-o să mă doară spinarea.C-o să mă doară numeleCare-o va căra.
Odată para mea ardea și-n gheață,Acum e gheață tot ce-mi era pară,Slăbite-s toate câte mă legarăȘi moarte-i tot ce ieri era viață.Chiar și-a iubirii cea dintâi dulceațăÎn anii bătrâneții e-o povarăPe obositul suflet…
Povara-i grea! N-o să-mi ajungă,Sisif, nici chiar răbdarea ta!Oricât de vrednic m-aș purtaE Timpul scurt și Arta lungă.Lăsând orice mormânt celebru,La fel c-un toboșar cernit,Spre-un dosnic cimitir pornit,Inima-mi bate-un marș funebru.– Atâtea giuvaeruri suntUitate-n beznă și-n pământ,Dormind în veci necercetate;.Atâtea flori dau în zadarParfumul lor subtil și rarÎn taină și singurătate.
Povestea începe la prânzSau ține din zori până-n seară:Un nas de copil mi s-a plânsCă duce doi saci cu povară.Și n-are măgari ca să-i care,Căci ei duc samarul cu sare,Și n-are nici boi ca să-i ducă,Sunt boii în luncă, la muncă.Și n-are nici cai ca să-i poarte,Sunt caii-n câmpie, departe,Și n-are trăsură să-i plimbe,Nici alt … Citește mai mult
Tu, cel învățat să piardă speranțaNoi, ce hotărâm unde trage balanțaAdevăru-i unul, darnu-i lucru de pus între noipe cântar!Ți-e menit, dramuit, măsluit, potrivit..Tu, cel vinovat, dator să plăteascăLegea-i scrisă de noi(deci dreptatea-i a noastră)Sluga te-ai născut și crapiPovara-i a ta, care n-aicum să scapi!Obidit, umilit, vlăguit, osândit..
Vedeți: șezând îl portpe umărul meu:e ascuns, și văzutdoar de mine!El îmi strânge tâmplelecu fragedul său braț,când în fața fiarelordurerea mă îngenunchează:când părul rebelse îndreaptă țepos,ce furtună interioarăca semn întunecat,ca un sărut ce zboară,simt în craniul meude piatră: mâna lui îmblânzindnebunul jokeu?Când în mijlocul mohorâtuluidrum de piatră,zâmbesc, și leșinde ciudata plăcere,întind mâna căutândsprijinul lui?E ca … Citește mai mult
O, nebunule, care încercipe tine însuți să te caripe proprii tăi umeri!O, cerșetorule care vii să cerșeștila propria ta ușă!Lasă-ți povara-n mâinile aceluiacare poate să ți-o care toatăși nu privi cu jind în urmă niciodată!Dorința ta lumina lămpii-o stingede cum răsuflul i-l atinge,ce păcătos!Să nu primești nici daruri, nici odoaredin palmele-i murdare.Primește doar ce-ți dăruiecel … Citește mai mult
În sufletul meu cântăreau atât de greu morții de mâineîncât nu puteam să fac nici măcar un pas fără capietrele să nu-și dea la iveală măruntaiele.Ce strigă și ce apără oare hainele acelea răsucitede mirosuri.Sângerează ochi de catâri scuturați de fiori.Nu mai e cu putință cerul printre atâtea mormintecopleșite de ciuperci stricate.Unde să mă duc … Citește mai mult