Lumina îi venea din zenit.
Așa e-n Auvers mansarda
unde-a trăit parcă luni – a trăi
dacă acoperă-n cazul dat
nesfârșitul.
Van Gogh, Crist al nostru.
Zeu vrajbei. În cumpănă cu exploziile
solare.
Încăperea
stând martoră. Doar lucarna
prin care ceru-și vărsa teroarea ca printr-o pâlnie
într-un singur
amar
pahar.
Sensul versurilor
The poem reflects on Van Gogh's life and suffering in Auvers-sur-Oise. It portrays the artist as a Christ-like figure, struggling with inner turmoil and external pressures, with the setting itself bearing witness to his torment.
