Versuri corectate și adnotate
Ne-am rugat și-am muncit.Ne-am rugat și-am muncit și ne-am luptat.Și n-am avut timp de jocuri.În chip de săgeți pedepsitoarene-au fost cuvintele, întoarse-n copilărie.Și de păsări măiastre lăncile.Ne-am luptat și-am trăit.Lângă marile-mpărății întotdeauna.Și vorbim părinteasca limbă.
Lumina îi venea din zenit.Așa e-n Auvers mansardaunde-a trăit parcă luni – a trăidacă acoperă-n cazul datnesfârșitul.Van Gogh, Crist al nostru.Zeu vrajbei. În cumpănă cu exploziilesolare.Încăpereastând martoră. Doar lucarnaprin care ceru-și vărsa teroarea ca printr-o pâlnieîntr-un singuramarpahar.
Acum l-au scos pe călugăr, s-au decis.Spre eșafod și spre rug îl duc. Nu credeacă nu vor pune-n cântar prestigiul, faptele-iprea zeloase, și-n fond sutana.Depășise doar cu puțin punctul limită,își șoptește când simte vântul.Se bizuise prea mult pe credința luiși le-a forțat astfel mâna, își spun bătrâniiprin roșu, sub iadul clopotelor.Când îl ard, nu pe … Citește mai mult
Ne-am rugat și-am muncit.Ne-am rugat și-am muncit și ne-am luptat.Și n-am avut timp de jocuri.În chip de săgeți pedepsitoarene-au fost cuvintele, întoarse-n copilărie.Și de păsări măiastre lăncile.Ne-am luptat și-am trăit.Lângă marile-mpărății întotdeauna.Și vorbim părinteasca limbă.
Nu mi-a rămas decât o barcă într-un ocean îndepărtat.Rotundă ca o lună ori ca un sfert de geamandură ori ca o amforă.Atât cât abia să te poți ține între vuiete –Claun în larma circului.
Acel oraș îndepărtat, C.L.U.J.Îl străvăd de la un balcon.Florile de petunii și crizantemeÎi onorează-n gând turlele.Verile luiși iernile luiși toamneleși primăverile luiîn vuiet.Cu ochii-i de huhurez,cu pupileleprelungului u latin,acel sălaș din patru litere depărtatSe-nfiripase ca un miraj.
Tot ce-am săvârșit noi și tot ce-am crezut,Să însemne tâlcul faptelor noastre: Jocul de-a stelele!E jocul de-a stelele să urci pe-o corabie nouăLa numai douăzeci de ani și să pornești pe mări,În loc să crești clădiri sau să înlături paloarea frunților,E jocul de-a stelele ca în loc să fugărești cai,Ori să arunci cu pietri din … Citește mai mult
S-a rătăcit petăbliafoii albe.vai, cât s-a alarmat.Înclin mereu, reflex, partea opusăcând a ajuns ea la margineși reîncepe maratonulcu popasuri.Îmi aruncă privirisălbaticeși scrie cel mai frumos poemcare ca oricemirajs-a șters odată cu ea.
Ca să înving multa milă, care-i în noi și-n afara noastrăurc pe deal, vechiul castru.Ploaia măruntă,imperceptibilă, caldă, îi face binemetecului, în duminici.Și sunt aici, între turle.Vin și se duc valurile de vaer ale clopotelorori se lovesc încet de stânci.Ca un zeu în turnul goticdomină totul — și spune ce tumult îl stârniseducându-și ritmurile mereu mai … Citește mai mult
Cu mai mulți prieteni, pe drumuri de seară.Frunză de fag verde întunecat,Frumos se face cucul când își presarăPenele-albastre-n văzduhuri.Cu mai mulți prieteni, și nimeni nu vrea să tacă.Sunt atâtea fete-n ferestrele-orașelorȘi vinul râde prin cupele tinereții..Pe aceste drumuri vom mai umbla.