În tihna dinspre ziua, în tânăra-mpietrire,
Plutea-n tării un suflet și-a întâlnit o Stea.
Cețos era amurgul cu umbra lui subțire,
Iar Steaua Înserării, tăcută, aștepta.
Pe treptele de neguri, distanță, maiestuoasă,
Blajino, Tu pășind Te-ai arătat
Și ca un vis himeric în tihna voluptuoasă
Spre căile albastre în zbor Te-ai avântat.
Cu ceața ei de vise, e noaptea istovită.
Sfioasă, tinerețea-mi de doruri e-un abis.
Vin zorii. Tu, senino, în lume răsărită,
A lumina cu soare ai aprins.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare contemplativă și visătoare, în care un suflet întâlnește o stea într-un amurg cețos. E o călătorie spirituală spre lumină și revelație, marcată de tihnă și dor.