Versuri corectate și adnotate
La poalele dealului – plâns de vioară.Suspină arcușul și-i parcul pustiu.Alături pășești ca un vis de ușoarăȘi fără prihană așa cum te știu.Și geme vioara. Chemarea ei vineSă-mi spună trăiești! Și parcă zărescCum trece ușoară alături de tinePovestea iubirii ce-acum o trăiesc!1 iunie 1903 Bad NauheimDin volumul Versuri alese 1956
Iar o zi o să mai fie.Tânără, strălucitoare,Tu pășeai, scăldată-n soare,Pe cărarea azurie.Astfel o-ntâlneam în zare,Ziua-n miezul primăveriiȘi seninei umbre-a seriiÎi ieșeam voios în cale.Vis sublim de fericire –Tu-n azur pășind senină.O, de ce nu vii, Tu, vinăNu doar în închipuire!.
Din neguri se adună-o pâclă deasă,Geroase nopți coboară-ntr-un târziu,Mi-apasă truda azi un duh pustiu,O pierdere, o jale ne-nțeleasă.Nu, sufletu-mi nu-l poți tămădui,Nici rănile ce-mi sângeră întruna.Nici tu nici eu, prin ceața ce se-adună,Tristețea asta n-o vom desluși.Și n-om putea nicicând da crezământCă un blestem ne ține-n silnicie..Că truda cu a ei zădărnicieȘi-adâncă liniște ne-apasă la … Citește mai mult
Poetul ros de îndoialăStă la răscruce surghiunit.Se stinge noaptea de sineală,Mijește-un palid răsărit.Nu vede în trecut nimica,Pe ce drumeag s-o ia acum?Și el simțind că-i frânge fricaSe-oprește surghiunit în drum.Nădejde-n ochi i se arată,El n-o-nțelege mai defel..Va fi o zi, o vreme-odată,Va fi în fața lui un țel.
Cu-amurgul se-mpreună înaltul zid pe cer,Un geam e luminat, tăcerea-i luminoasă.La uși nu bate nimeni și beznă e pe scăriȘi umbre cunoscute îmi tremură prin casă.Lumini tremurătoare pe ușă-n asfințitȘi larmă multă-n stradă, și forfotă, și umblet.Te-aștept, sărman prieten, ești visul de sfârșitPe care îl mai are crepuscularu-mi suflet.11 ianuarie 1902Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Viața-ncet trecea precum o vrăjitoare,Demult uitate vorbe în taină murmurând.Eu regretam ceva, oftam cu întristare,Mă mistuia, fierbinte, văpaia unui gând.Priveam, oprit la o răscruce-n câmpuri,Pădurea crenelată de apus.Dar chiar și de aici, robit de-atâtea gânduri,Mi se părea că ceru-i greu nespus.Și-mi amintii de vremea viforoasă,De-avântul meu, acum înlănțuit.În depărtări, lumina languroasăSpoia pădurea-n aur învechit.O, primăvară! … Citește mai mult
Când împrejur e uitareȘi-i liniște-n asfințit,Privește cu blândă-alinarePrin stuful de mal răsărit.În zile de lenevieMă plimb pe-acolo și eu.Nu-n stufuri oare să fieVăpăile focului meu?Privește severă, senină,În ochii fostului gând.Pășind pe-o cale străină,Eu alte cântece cânt.Curând amurg în caleaDestinului va ieși.Va fi răsturnată cărarea-mi,La tine eu iar voi veni.
Peste noapte urmaS-a pierdut în nea.Zorii vin. LuminaSe va deștepta.Cerul se aprinde,Neaua parcă-i jarPatimi senineRătăcesc pe mal.Cu un sloi odată,Astăzi voi pluti,Fata de zăpadăO voi întâlni.
SANKT PETERSBURG.TOAMNA – 7 NOIEMBRIE 1902.Ieși în noapte – să pricepNeclarul freamăt, clarul ropot,Pe cei inexistenți s-aștept,Să cred în nălucitorul tropot.Sub lună drumul alb eraȘi pași păreau că-l umplu-n zare,Și doar o umbră coboraDe după dealuri negre-n vale.Și-am auzit atunci ușor:Sub luna cea tremurătoareUn cal cu tropotul sonorGonea pe drum, în depărtare.Însă aici e-un zvon … Citește mai mult
Văd capitala. Cât de sumbră e…Fereastra mi-o deschid:Se plimbă-n curte-n zi de octombrieCăluțul prăpădit.Spre malul negru al pământuluiFulgi moi alene cad,Plăpândă în bătaia vântului!Stă cetina de brad.Amară-i trecerea veleatului!Ce bine-a fost cândva!Văd fața tânără-a băiatuluiCe stă-n ograda mea.Și totu-i vechi, aceeași trecere,Precum a fost, va fi…Băiatul, calul, o să degere,De frig voi suferi.Ba și pe … Citește mai mult