În ochii tăi frumoși și calmi văzură
setoșii ochi ai mei nu o himeră,
ci pe Acela care ne conferă
doar prin iubire propria-i natură.
De n-ar avea divina Lui măsură,
le-ar place frumusețea efemeră,
dar sufletul nu vrea iluzii, speră
universal frumusețe pură….
Eu zic: pe cel etern nu-l liniștește
ce-i muritor, nici haina străvezie
a timpului, ce-n tâmple se reflectă.
Trupescul dor ce sufletul zdrobește
iubire nu-i! A noastră-i armonie
aici, și-n cer prin moarte-I mai perfectă.
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea iubirii divine și a frumuseții eterne, contrastând-o cu efemeritatea trupească. Sugerează că adevărata iubire este armonioasă și transcendentă, depășind limitele vieții terestre.