De-ar fi cuiva îngăduit în lume,
crezând c-ajunge-n cer, să se omoare,
ar fi acelui om pe care-l doare
slujirea-n râvnă, mizer, fără nume.
Dar cum nu-i Fenix omul, să se-ndrume
din propria cenușă iar spre soare,
încetinesc și brațe și picioare….
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de suferință extremă și dorința de a scăpa de ea prin moarte. Omul este văzut ca incapabil să se ridice singur din propria cenușă, spre deosebire de pasărea Phoenix, accentuând sentimentul de neputință și disperare.