Când piere luna după munții vineți,
câmpia tace, râurile dorm.
Și numai voi în șoaptă vă-ntrețineți,
păduri adânci cu foșnet uniform.
Pământul se-nvelește-n haină sumbră.
Pe coasta lui de fum, ca pe-un sicriu,
izvoare, licărind adânc în umbră,
cu litere-argintate se înscriu.
Pădure, plai cu vaste osuare,
spre ce tărâm de liniști mă atragi?..
Ca veștede coroane mortuare
foșnesc asupra mea stejari și fagi.
Sensul versurilor
Poezia descrie un peisaj nocturn melancolic, unde natura este personificată și asociată cu moartea. Sentimentul de exil și atracția spre un tărâm al liniștii eterne sunt teme centrale.