Versuri corectate și adnotate
Când piere luna după munții vineți,câmpia tace, râurile dorm.Și numai voi în șoaptă vă-ntrețineți,păduri adânci cu foșnet uniform.Pământul se-nvelește-n haină sumbră.Pe coasta lui de fum, ca pe-un sicriu,izvoare, licărind adânc în umbră,cu litere-argintate se înscriu.Pădure, plai cu vaste osuare,spre ce tărâm de liniști mă atragi?..Ca veștede coroane mortuarefoșnesc asupra mea stejari și fagi.
Treci prin grădini tomnatice-n pârjol:În liniști, plină-o viață-aici se-arată.E vița viei, brună, -n mâini purtată,Pe când durerea cade-n ochi, domol.Pași, seara, prin ținutul negru sunt;În calm de roșii fagi se-aud. JivinăAlbastră-n fața morții blând se-nclinăȘi-ngrozitor se surpă-un gol veșmânt.La cârciumă calmi oameni joacă-n drum,O fată amețită-n iarbă cade.Ciorchini de soc, moi flaute-mbătate,Rezedă-iscând femeie din parfum.
Dar am râs atât de luminos între hamurile iernii,Cuvintele trezite pe gingiile zăpezii,Și umbra între cristale ca o rufă înghețată,Până ce capul în aerul greu îl legi puternic de soare.O! Flacăra rece în mâini ca un bulgăre de zăpadă,Și-un viitor văratec în strălucirea surprinsă,Așa focul se dezbracă de flacără ca de-o păstaieȘi rămâne numai, mazăre, … Citește mai mult