Pe marginea mării de doliu, de-a lungul
șterselor urme ale rătăcirilor mele,
de-a lungul gemetelor din vechi osândite sub stele,
la Pontul Euxin izgonit cu pustiul și gândul.
Spumegă monoton valul sub rocele sumbre,
prin muzicalul exil sorb lânced suspin de toamnă.
E poate soarta care astfel îndeamnă
la încheieri, zbuciumul unei umbre.
Să te ascult, mare urnită din începuturi,
ultimii pași să-i închin treptelor goale,
să mă adormi în jalea privirilor tale
de ursitoare, bocind pe un leagăn de scuturi.
Sensul versurilor
The poem reflects on themes of exile, mortality, and the passage of time. The speaker contemplates his fate and finds solace in the somber beauty of the sea, accepting the end of his journey.