Adesea-mi vine să mă rog
Glasului meu, precum un cerb
În care-a fost ascuns un herb
Neînțeles, de inorog.
Ascult uimită cum se schimbă
Gându-mi stângaci în regi și zei
Înțelegându-se-ntre ei
Într-o de mult uitată limbă.
Silabe mi se strâng în piept
Străine, fără să mă-ntrebe,
Neiertătoare și superbe.
Nu mă mai mir. Ascult, aștept.
Număr cum picură rar, reci,
Îndepărtat ca dintre stele,
Din rotunjirea gurii mele
Moartea și viața mea de veci.
Sensul versurilor
The poem explores the power and mystery of language, as syllables gather within the speaker, carrying both life and death. It reflects on the profound impact of words and their ability to shape our understanding of existence.