Prodig superb, de ce să irosești
Numai pe tine frumusețea toată?
De la natură cu-mprumut primești
Doar dacă ești cu inima curată.
Splendid avar, de ce să faci abuz
De darul tău, primit să-l dai în dar?
Și, cămătar perdant, de ce faci uz
De sume mari, fără vreun spor măcar?
Preocupat fiind numai de tine,
Tu chiar pe tine însuți te-ai trădat.
Natura, când te va chema la sine
Ce seamă dai, ce spui c-ai realizat?
Păstrând splendoarea, vei muri cu ea,
Dar folosind-o, te va continua.
Sensul versurilor
Sonetul explorează ideea că frumusețea și talentele nu ar trebui irosite, ci folosite și împărtășite pentru a lăsa o moștenire. Risipirea acestora duce la o existență goală și la o moarte fără sens, în timp ce folosirea lor asigură continuitatea și eternitatea.