De-ai fi al tău, iubite! Tu, ce ești
tot mai puțin al vieții și e timpul
acest sfârșit de-acum să-l pregătești
rodind din tine-alt chip, să-ți fie schimbul.
Atunci, fără de margini frumuseți,
robite ție, n-ar fi mărgărite,
când iarăși sub lumini ai să-ți răsfeți,
într-un trup nou, icoanele-amurgite.
Dar cine și-ar lăsa, părăginit,
conacul ce-ar putea cu bărbăție
să-l înalțe-n calea vântului stârnit
ca morții împotriva să îi fie?
Risipă! Ai avut părinte-odată;
lasă-ți un fiu, la rândul tău fii tată!
Sensul versurilor
Sonetul îndeamnă la procreere pentru a învinge moartea și a perpetua frumusețea. Refuzul de a avea un moștenitor este văzut ca o risipă și o negare a potențialului de a sfida timpul.