Miezul nopții se-ntinde imens în tăcere,
Două mari cochilii nemișcate pe sânul beznei,
Vasul nostru ciuruit se scufundă-ncet,
pregătim transbordarea pe nava cucerită,
Parcă-l aud pe căpitan de pe puntea de la pupa
dând ordine calm, cu fața ca varul,
lângă el cadavrul musului care servea-n cabină.
Și chipul împietrit al bătrânului lup de mare
cu chica lui albă și favoriți frizați,
Limbi de flăcări țâșnesc de pretutindeni,
nimic nu li se poate împotrivi,
Răsună glasurile răgușite ale ultimilor
doi sau trei ofițeri rămași la datorie.
Mormane informe de leșuri și trupuri răzlețe,
hălci de carne omenească atârnând
de catarge, zvârlite pe punte,
Cordaje retezate, cioturi balansând ușor
izbește-n carcasă valul legănărilor,
Negrele tunuri impasibile, rămășițe de butoaie cu praf
de pușcă,
mirosul pătrunzător,
Câteva stele mari deasupra capului, tăcut și trist
strălucind,
Briza delicată a mării pulsând, adierea îndepărtată
a țărmului cu iz de rogoz și livezi,
ultimul mesaj transmis supraviețuitorilor,
Scrâșnetul instrumentelor chirurgului, dinții
fierăstrăului său mușcând din trupuri,
Șuieratul răsuflărilor, scâncete, gâlgâitul sângelui în
șuvoaie, țipete scurte și gemete lungi
descrescând,
Toate astea laolaltă, toate recuperabile.
Sensul versurilor
Piesa descrie un naufragiu violent și tragic, cu imagini puternice ale morții și suferinței. În ciuda haosului și disperării, se sugerează o posibilitate de recuperare sau supraviețuire, deși contextul rămâne sumbru.