Enigmatica față brună
A pământului.
El vorbește
Limba eternei amieze
Pe degete ale miezului nopții.
Încolțește printre iernaticele provizii
Ale aducerilor-aminte
Printre spectaculoase mijiri de ziuă.
Și asta numai deoarece
Adăpostește în inimă
Un soare dormind.
Sensul versurilor
Piesa este o meditație poetică asupra cartofului, văzut ca un simbol al vieții ascunse și al potențialului latent. Imaginea cartofului care adăpostește un soare dormind sugerează o forță vitală interioară și o promisiune de renaștere.
