Versuri corectate și adnotate
În fine, două mâinicuprind pântecul,ca să nu crape de râs.Dar nu-l mai găsesc.Una din mâini se ridicăneliniștită,ca să șteargă sudoarea frunții.Dar fruntea nu mai există.Cealaltă mână aleargăspre inimă, ca nu cumvasă sară din piept,dar nu mai găsește decât un gol.Mâinile recad amândouă,recad leneșe, pe genunchi,dar nu mai găsesc genunchii.Acum, într-o palmă plouă.Din cealaltă crește iarbă.Ce … Citește mai mult
A fost odată un căscatNici sub gingii, nici sub pălărieNici în gură, nici nicăieri.Era mai mare decât oriceMai mare decât propria-i mărime.Din când în cândBezna surdă lui, beznă deznădăjduităScăpăra ici-colo de disperareCa nişte stele, ai spune.A fost odată un căscatPlicticos ca orice căscatŞi pare-se că încă mai durează.
Dacă sărați pământul cu talpa, vine!Dacă-l calci, reîntoarce-te, călătorule!
Introduceți în cutia micăO piatrăVeți scoate o pasăre.Introduceți propria umbrăVeți scoate cămașa norocului.Introduceți propria rădăcină paternăVeți scoate osia lumii.Cutia mică face totul pentru voi.Introduceți în cutia micăUn șoareceVeți scoate un Clatină-Munte de aur.Introduceți propria scoică maternăVeți scoate cupa nemuririi.Introduceți capulVeți scoate două capete.Cutia mică face totul pentru voi
Enigmatica față brunăA pământului.El vorbeșteLimba eternei amiezePe degete ale miezului nopții.Încolțește printre iernaticele proviziiAle aducerilor-amintePrintre spectaculoase mijiri de ziuă.Și asta numai deoareceAdăpostește în inimăUn soare dormind.
Ce de ani nu te-am văzut,Dar te-am recunoscut îndată.Tu ai devenit un adevărat lup,Îmi spune o rudă din Vârșeț.Drept răspuns izbucnii în hohot de râs,Dar mai nimerit ar fi fost să-i explicCă în fața lui somnoros și astmaticNu e decât greoaia și gâfâitoarea fiară care m-a înghițit.
În colțul buzelor se aratăo rază de aur.Unde somnolândîn tufe de flăcări.Depărtări cu ochi albaștriîncolăcite-n ele însele.Lent amiaza se coaceîn inima miezului nopții.Trăznete zumzăiepe ramurile liniștii.
Uneori zbiară,Se scaldă-n praf,UneoriAtunci îl remarci.De altfelNu-i vezi decât urechileDin capul planeteiIar el nu e.
Cea mai tandră fiicăa verdelui, subpământeanului soare,ar vrea să fugădin barba albă a zidului,ar vrea să se-nalțe în mijlocul piețiiîn toată splendoarea sa,și să farmece ar vrea, vijeliile,cu dans de șerpoaică,dar aerul cel lat în umerinu-i întinde brațele.
Spuneți-le jefuitorilor pământuluiFie ca sub steaua noastrăDe azi încolo ei să nu mai planteze copacii morțiiDeoarece pe ei înșiși îi vor devora fructele.