Vasile Mic.
Ca un perete-al lumii.
Cu glasul ‘nalt ca un perete-al lumii,
Pe o corabie de fildeș coborând târziu,
Cu-n fluviu atârnând secera lunii
Ducându-se numai… luceferii îl știu.
Constructor, el, de lumi, printr-un pustiu,
Mereu în ochii-i albi luminile de trezvii
Îl mângâiau?… atâta știu
Că El e dus de-o vreme la cules de vii.
Chiar neștiind, durerea-n neuitare îl ducea
Înspre un veac din nu știu care clipă
Și-n juru-i doar atomul, apa grea
Parcă voiau ceva să-i zică.
Dar vinul se preface-n veac
Și mâinilor lui ostenite
„Stări tranzitive” li se-aduc de leac
De-un cântăreț din lumi șoptite.
Sensul versurilor
The poem explores themes of death, time, and transcendence through surreal imagery. It depicts a journey towards an unknown destination, guided by celestial lights, while grappling with the weight of existence and the fleeting nature of time.