Un păianjen, ca un neg,
Umblă lung, în șase peri.
Abia-l vezi și e întreg
Cu nevoi și cu dureri.
Vine de la munca lui,
Nu se-nșeală de picior.
Îl așteaptă, colo-n cui,
Casa prinsă de urcior.
Nu mă vede, nu mă are,
Nu mă știe de nimic,
De ce-oi fi atât de mare?
De ce-i el atât de mic?
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra diferențelor de percepție și importanță dintre observator și un element mic al naturii, un păianjen. Se pune sub semnul întrebării propria importanță relativă în univers.