Neant.
Astupă fluierul, vioara
Oprește-o să mai sune.
Vreau să amuțească tot ce cântă,
Flaute, naiuri, orgi și strune.
Vreau să adoarmă toate,
Să nu răzbată nici o șoaptă.
Să văd că viața-i spânzurată
Într-un albastru fund de noapte.
Tăceți copaci, tăceți fântâni,
Ca și cum viața n-a-nceput,
Pământul nostru să rămâie
În cer și soare, orb și mut.
Căci ar ajunge o silabă
Rostită nu pot ști de cine,
Ca să se prăbușească iarăș
Tăcerea veche peste mine.
Martie 1967.
Tudor Arghezi – VERSURI – 1980
Sensul versurilor
The poem expresses a profound desire for absolute silence and the cessation of all life and sound. The speaker yearns for a world devoid of any disturbance, fearing that even the slightest sound could shatter the fragile peace they seek. It reflects a deep sense of despair and a wish for oblivion.