Sufletu-i întins, întins pieziș pe-a cerului aripe
Ce dispar după un bloc din oraș cu ziduri uriașe,
Ori stâlcit în picioare nebune
La ora patru și cinci și șase;
Și scurte degete pătrate-ndesând pipe,
Și ziare de seară, și ochi și pe
A lor unde – anume siguranțe, risipe,
Conștiința unei străzi ca de cărbune
Nerăbdătoare lumea să-și asume.
Atâtea fantezii mă tulbură înfășurate
În jurul acestor imagini, și care se-agață:
Noțiunea unui infinit de blând poate,
Unui infinit de dureros lucru din ceață.
Șterge-te cu mâna la gură, și râzi,
Lumile se-nvârt în jur ca babele
Culegându-și cărbunii de foc de pe virane maidane.
Sensul versurilor
The poem reflects on the mundane and often bleak aspects of urban life, contrasting them with fleeting moments of beauty and the overwhelming sense of existential unease. It explores the tension between the infinite possibilities of existence and the harsh realities of everyday experience.