Din lampa unui crin se va naște un prinț atât de înalt
Încât artezienele vor înălța uzinele
Și lipitoarea transformându-se în arbore maladiv
Caut rădăcina, Doamne, imobil, Doamne, imobil
Pentru ce atunci, da, vei afla
Vino rotindu-te către plânsul inutil.
Papagal umed
Cactus de lignit, umflă-te între coarnele vacii negre
Papagalul scobește turnul, manechinul sfânt.
În inimă există un copil – o lampă
Medicul spune că el nu va trece noaptea.
Pleacă apoi în linii scurte și ascuțite, liniște, rocă silicioasă.
Când lupul vânăt se odihnește pe alb
Alesul își alungă-ntemnițații
Arătând flora născută din moarte care va fi cauza
Și va apărea cardinalul de Franța
Cei trei crini, lumină fulgurală, virtute electrică
Roșu lung, sec, pictând pești și litere în culori.
Uriașul, leprosul peisajului
Încremenește între două orașe
Are pârâuri, cadență, și țestoasele de pe coline se-adună greoi
Scuipă nisip, își frământă plămânii de lână să limpezești
Sufletul și privighetoarea se rotesc în râsul său – floarea-soarelui
Vrea să culeagă curcubeul, inima mea este o stea de mare de hârtie.
În Missouri, în Brazilia, în Antile
Dacă te gândești și dacă ești mulțumit, cititorule, devii pentru o clipă transparent
Creierul tău burete transparent
Și în această transparență va fi o altă transparență mai îndepărtată
Îndepărtată când un animal nou se va albăstri în această transparență
Sensul versurilor
Piesa explorează teme de transformare și renaștere prin imagini simbolice și suprarealiste. Vorbește despre o călătorie interioară spre transparență și înțelegere, unde moartea devine o sursă de viață nouă.