Daniel Vişan-Dimitriu - Regretele Zeilor
O, zeu trufaș, de ce a trebuit / copacul meu, ce se-nălța în crâng / … →
O, zeu trufaș, de ce a trebuit / copacul meu, ce se-nălța în crâng / … →
Suprema ardere. / Ard molcom lumânările / de ceară în sfeșnice. / Un tâlc s-alege … →
„Observ apoi că există mare dispreț față de zei / printre noi” – spune el … →
Zeii nu mor. Moare doar credința / ingratei mulțimi a muritorilor. / Zeii sunt nemuritori. … →
Albe coloane, zei reci, / Trupuri fără de pată, / Frunză cu freamăt de veci, … →
Sub copacul acesta s-a spânzurat o fecioară. / Almatheia, capra fermecată, / îngenunche la umbra … →
Tu ce stând cumpăna vremii îi măsuri, / Tu ce măsuri curgerea lumii în haos … →
O, zei nepieritori, ce v-am făcut / de v-ați întors privirea de la mine? / … →
– De-ar fi simțirea splendidei femei, / Amor, pe cât îi e de frumoasă fața, … →
Zeii mei sunt întorsătura / Orbilor ce țin cuvinte / Nedospite între gene / Rumegate … →