Albe coloane, zei reci,
Trupuri fără de pată,
Frunză cu freamăt de veci,
Vreme nedezlegată.
Ram de măslin milenar,
Umbre plăpânde și azi,
Ape șoptind în cleștar,
Nu v-ați schimbat la obraz.
Stai ca o stană și tu —
Lepezi om și viață,
Totul când straniu stătu
Tânăr, plin de verdeață.
Mieii priori i-au păscut
Fluiere fără de moarte.
Albe coloane sunt scut
Celor ce vin de departe.
Sensul versurilor
Piesa evocă un loc antic, Olimpia, unde coloanele albe și natura coexistă într-o eternitate aparentă. Versurile sugerează o contemplare a trecutului și a frumuseții atemporale, unde elementele naturale și cele create de om se îmbină într-o armonie melancolică.