Zeii nu mor. Moare doar credința
ingratei mulțimi a muritorilor.
Zeii sunt nemuritori. De privirile noastre
îi ascund nori argintii.
O, Tesalie sacră, ei Te adoră,
de Tine-și amintesc în sufletul lor.
În zei, ca și în noi, înfloresc amintirile,
tremur al primei iubiri.
Când zorii sărută Tesalia,
fior din traiul zeilor
străbate văzduhul și uneori o diafană
formă plutește deasupra colinelor ei.
Sensul versurilor
Piesa evocă ideea nemuririi zeilor, contrastând cu efemeritatea credinței umane. Ea celebrează amintirea și legătura profundă cu locuri sacre, sugerând că zeii trăiesc prin amintirile și venerația oamenilor. Natura este personificată și devine un simbol al prezenței divine.