– De-ar fi simțirea splendidei femei,
Amor, pe cât îi e de frumoasă fața,
ce prost nu și-ar da viața
și libertatea-n întregime ei?
Atunci pe ce temei
Eu n-aș iubi-o de mi-ar da ea mie
un strop de prietenie,
când o iubesc așa vrăjmașă ce-i?
– Vreau ca-ntre voi, o, prea puternici zei,
de vrăjmășie să fugiți departe.
Dar numai după moarte,
dreptatea-ți face parte
din tot ce, dinspre ea, a fost durerea:
te va iubi, ca tu acum, mai tare.
Dar, vai, și obosești de așteptare
până la prea târzia mângâiere!
De-altfel, acea avere
de-orgoliu-n inimă și bunătate,
iubind, jigniri îți iartă și păcate.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema iubirii neîmpărtășite și a suferinței provocate de aceasta. Vorbitorul își exprimă dorința ca sentimentele femeii iubite să fie la fel de intense ca frumusețea ei, dar este conștient că această împlinire va veni abia după moarte. Piesa reflectă asupra dualității iubirii, care poate aduce atât bucurie, cât și durere.