Eugenio Montale – Două Destine
Celia a fost făcută schelet de termite,Clizia a fost consumată de Dumnezeul eicare era ea însăși. Știut-au fără-a știceea ce-aproape nimeni nu numește viață.
Versuri corectate și adnotate
Celia a fost făcută schelet de termite,Clizia a fost consumată de Dumnezeul eicare era ea însăși. Știut-au fără-a știceea ce-aproape nimeni nu numește viață.
Cerneală și singurătate.Alb și negru. Măcaratâta rămână.Măcar timpul plecat.Cerul rupt pe fântână.Câmpul nearat.Ziua sfâșiată-n cetate.Măcar negru-i curat.Casele, niște litere, se văd poateașa de albe, din pricină că-n jur(pe nici o lumină nu jur,pe nici un nenufăr)e-ntuneric..Doar pe negru, albul e clar.Doar pe varegrul se vede senin.Singurătate și venin.Lume de-apoi.Marele Urât. Prinți, copoise-nhață unii pe alții … Citește mai mult
Am fost cândvanumai o pereche de picioare.Am respirat cândvaumai pietre.Am urât numai spiniistrivițiîn propriul sânge.Azvârlind zilnicpumni goispre marele copac negruacoperind ceea ceumeam stele.Cândva.
Totul era găsit, căutam în zadar.Sămânța nimănui nu poate fi în afara sa.În afara durerii nu e schimbare la față.Foarfeca frunzei care cade și taie aerulcroiește-n postavul văzduhului haine pentru brumă.Parcă ar trece o trăsură prin perdeleCătre turnul de gumă.
O sută de religii nu fac cât vinul sacru,O-nghițitură face cât șaptezeci de rugi.Afară de vin, nu este un singur lucru acruÎn stare să plătească un cer de îngeri dulci.
Un măgaravea un critic într-un paharși-un poet în buzunar.Poetul a scos din cutieo poezie fistichie.Criticul a-nfipt în poetun stilet concret.Printre copitele dinapoimăgarul face caca pe-amândoi.
Cei ce-au gustat din fructul iubirii, înțelepciunii,Vor păstra în privire un surâs amărui,Știind că șirul lung de zile ce-au să vinăSeamănă cu prezentul, cu ziua cea dintâi.
Își pusese genunchii la gură,ochii plini de gene și-i ținea închiși,o auriturătrebuie că avea în iriși,și nici mâna nu-ndrăzneam s-o întindca s-o trag la subțioară,frica mi-era că depindde-o mucoasă de fecioară. M-am dat orb, m-am dus pe pluteși m-am dat că am plecatcând mirosul ei cel iutede la ușă m-a strigatși m-a-ntors spre așternuturicum se-ntoarce … Citește mai mult
Potopul ploii s-a topit în sine,Furtuna toată s-a făcut nimic.Serghei Esenin, mi-i urât cu tine,Și silă mi-e privirea să-mi ridic. (..) Tu n-ai să scuturi frunzele ursuze,Nici n-ai să dai prin cântece îndemn,Neputincioase, roșiile-ți buzeSunt pironite pentru veci pe lemn.Pentru vecie, brațele și aniiȚi-a desfăcut stelarul tău PilatO Eli, Eli, Lama Sabachtani,În asfințit coboară-mă treptat.
Urâtul de lângă mineMi-ngrădii casa cu spine,Cu spine și-o blană latăNimeni să nu mă mai vadă.Puiule-aș vorbi cu tine,Da-i gardul din mărăcine,Nu știu cum să-mi fac scăpareSă-ți văd ochii dumitale.Cine m-a dat după urâtN-ar avea somnul tihnit,Să mă fi dat după tineN-aș avea păcat pe lume.Averea-i cheltuitoare,Dar dragostea-i lucru mare,Dragostile și iubitulNumai astea țin pământul.