Să bem, prieteni, mult şi anonim,
hârdaie cu vin roşu ne adastă,
la urma urmei tot ne poticnim
şi ni se culcă greierii în ţastă.
Acelaşi basm urât e împrejur
cu aripa de plumb şi coiful rupt,
deasupra cerul pus în abajur
şi îngerii ce visele ne-au supt.
În ăst peisaj călătorim mereu
de-alung de ani şi veştede tristeţi,
halucinaţi cătăm un empireu
ce nu se mai iveşte-n dimineţi.
Zădărnicia stă cu noi la cot
şi-n suflete ne urlă când şi când.
Măcar să bem cotnarul lumii tot
învinşi, nemângâiaţi şi fluierând.
Sensul versurilor
The song expresses a deep sense of despair and futility. The lyrics describe a world where dreams are stolen and hope is lost, finding solace only in drinking and fleeting moments of oblivion. It's a lament for a lost paradise and the acceptance of a bleak reality.