Un lucru știu că nu-i. Este uitarea.
Salvând metalul, zgura o salvează
El, care-n amintire-nregistrează
Profetic luna ce-o să-aprindă zarea.
Aici e tot. Reflexe infinite
Pe care în oglindă le-ai lăsat
Din revărsat de zori la scăpătat
Și vei lăsa mereu, necontenite.
Și totul e o parte din diversul
Cristal al amintirii: universul.
Sfârșit nu au îngustele-i culoare
Și pasul tău de uși de fier e-oprit.
Doar dincolo, doar după asfințit,
Vedea-vei Arhetipuri și Splendoare.
Sensul versurilor
The poem explores the concept of memory as an infinite and all-encompassing universe. It suggests that everything we experience leaves a lasting impression, creating a vast and complex inner world. The final lines hint at the possibility of transcending limitations and perceiving higher truths beyond the confines of the material world.
