Tac și ei, căci zidurile toate
smulse sunt din simțurile lor,
și vin ore-n care se mai poate
să-i pricepi, și-apun ușor.
Noaptea-ades, când spre ferești se-ndreaptă:
toate brusc mai blânde par.
Ei cu mâinile-n concret așteaptă,
și e-naltă inima și dreaptă,
ca de rugă, și privirea, clar,
cade în grădina nesperată
și rănită-ades, spre liniști line,
ce-n reflexul lumilor străine
crește și nu piere niciodată.
Sensul versurilor
The poem reflects on moments of understanding and peace found amidst hardship. It speaks of resilience and the enduring nature of hope, even in the face of adversity, suggesting that inner strength and clarity can be found in unexpected places.