Versuri corectate și adnotate
Să fiu voios, departeDe-al luminii foc?Dar scriu acum la carteȘi nu pot bea deloc.Când m-a vrăjit ca-n vise,Cuvinte n-am rostit.Când limba se oprise,Și pana s-a oprit.Hangiule, paharulMai umple-mi! Spun, firesc:Gândește, dând nectarul!Se știe ce-mi doresc.
Așteaptă cartea, deschisă-i la semn,Uitată pe scrinul sculptat, stă de lemn.E fila ce-atinsă-i de deget din buze;Un vers rătăcit reuşind să te-amuze.Uitat e şi scaun, veioza-i aprinsăDe umbra-ţi ce-i caldă-n fuior, neatinsă;Se simte-o adiere-n parfum pe birou..Stă ascuns femininu-ntr-un iz de tricou.Himeric de chip e-n oglinda ovală,Doar boarea de-un ruj, bănuit pe o coală..Se face … Citește mai mult
Erau flori roșii, galbene și apelângă mâinile, lângă sufletul ei;Toate păcatele erau aproape –Toate negurile tulburau munții febrei.Aduceți liniștea turnurilor, înaltelor –Cine stă între porți ca o moarte?Visul dați-l toamnelor, altelor,dar lăsați-i himera aceea și-o carte.
Nu-mi închideți ușile voastre, mărețe biblioteci,Eu vă aduc ce de pe rafturi vă lipsea,de ce aveați mai multă trebuință vă aduc.Din război năzărită, o carte am scris;Buchiile cărții mele nimica sunt, reverberațiilelor, totul.O carte aparte, fără nicio legătură cu restul,nepercepută de intelect.Dar în fiecare filă, negrăite taine vă vor fascina.
Cu noi viața-și mâne,imboldul, dar clipamăsoară și pripași-n veci ce rămâne.Ce trece-n neștire,curând irosit,nu e plăsmuitspre sfânta rodire.Tineri, cutezanțanu-i izbânda plinăîn zbor să vă poarte.Cumpănă-i speranța,beznă și lumină,și floare și carte.
E o carteîn care se cadesă le ştiu adunateviaţă şi moarteCa două, poate,de cană toarte,deşarteşi adevărate.Ei sunt, ca-n visun zid pustiude paradisnins cu târziu.şi-aşa mă las scrisde cartea ce-o scriu.
Sufletul în carte l-am închis.Să fii cu grijă, oricând să n-o desfaci.Tot ce e aici cu dragoste scris,Te va face să plângi și să taci.Adu-ți aminte că fierbintele cuvinteÎntr-un buchet de litere le-am împletit.Și dacă ai terminat cartea care nu te minte,Să știi că din filele ei viața mea ai citit.
Cartea-i prima,cartea-i un izvor,la revedere, stima,de carte mi-e dor.Cartea-i un izvor,cartea-i un fluviu,ce-l rostim în cor,al vieții Danubiu.Cartea-i un fluviu,la revedere, stima,n-am niciun dubiu,cartea-i prima.Cartea-i un izvor,mă naște să nu mor.
El, trubadur, și ea, o carte.Într-un dulce miros de bătrâne pagini,Învechite de litere grele ce se repetă,O frământare absurdă de grave imaginiÎl au pe el, trubadur, și pe-o ea indiscretă.Sub un clopot măreț, ce trezește-n vechimePe-o stradă îngustă, un vechi orologiu,Ce bate a dor, într-un ritm fără de rimeÎn ceva nesfârșit, din eternul solfegiu.Ce-n ploaia … Citește mai mult
Înțelesul unei zile ca asta, în care nici n-am intratîn încăperea cu multe cărți pe care să le deschidla întâmplare, să citesc câteva rânduri – (și un soare lichid,adică de înserare de vară, să lumineze întunecatimaginea mea lăuntrică, în care să fie vorba de ea).deci, n-am făcut aceste mișcări ale joculuimeu, pe care îl joc … Citește mai mult