Așteaptă cartea, deschisă-i la semn,
Uitată pe scrinul sculptat, stă de lemn.
E fila ce-atinsă-i de deget din buze;
Un vers rătăcit reuşind să te-amuze.
Uitat e şi scaun, veioza-i aprinsă
De umbra-ţi ce-i caldă-n fuior, neatinsă;
Se simte-o adiere-n parfum pe birou..
Stă ascuns femininu-ntr-un iz de tricou.
Himeric de chip e-n oglinda ovală,
Doar boarea de-un ruj, bănuit pe o coală..
Se face o pâclă, nu ştiu de unde vine..
Simt cald pe obraz.. Ah ce dor mi-e de tine!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund față de o persoană absentă, evocând amintiri printr-o serie de imagini delicate și parfumate. Obiectele rămase în urmă devin simboluri ale prezenței pierdute, amplificând sentimentul de melancolie.