Fructele din tablou sunt un adio.
(Pe masă, copiile lor zbârcite
agită-n vânt batiste-aromitoare.).
Albastru, verde, indigo vor arde
orașele sortite să le-afirme.
Amoruri multe vor stârni: o formă
imatură sub fardul lor va duce-n
ispită mateloți miopi de sare,
lorzi neutrali, profesori de bucate,
copii care vor crede că sunt discuri.
(Pe masă, la soroace vechi, pluti-vor
din nou batiste dulci – o, imitații,
la ora șapte cină unor grauri..).
Ele, în țara unde cresc magneții,
nu-și pot epuiza virginitatea.
1971
Din antologia „Alfabet poetic”, Editura Minerva, 1978
Sensul versurilor
Poezia explorează tema naturii statice ca simbol al efemerității și al iluziei. Fructele, reprezentând o formă de adio, sugerează o frumusețe trecătoare și o realitate înșelătoare, în timp ce elemente precum culorile și batistele aromitoare adaugă o notă de nostalgie și artificialitate.