Ca pe-o mereu sporită pompă a
mizeriei
privesc obiectele –
aceste cântece de lebădă
ale materiei.
Le văd
și deplângându-le
mă derobez.
Și pentru ce mi-aș sparge
creierii?
Asemenea timpului obez
mă tolănesc pe-o rână.
Ascult mai bine greierii:
transplant
de ornice-ale freneziei
în țărână.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a inevitabilității decăderii, comparând timpul cu o entitate obeză și contemplând obiectele ca simboluri ale materiei în descompunere. Naratorul se retrage din această realitate, preferând să asculte natura și să mediteze la transformarea frenetică a vieții în țărână.