Stă balai la geamuri
Mesteacănul nins.
Proaspătă pe ramuri
Neaua l-a cuprins.
Ciucuri moi și floare
De argint i-a pus
Și-a țesut ozoare
Albe până sus.
Tihna lângă poale
Blând s-a așternut,
Fulgi de aur moale
Pâlpâie tăcut.
Zările alene
Dau în jur ocol
Și argint din gene
Scutură domol.
Sensul versurilor
Piesa descrie un mesteacăn acoperit de zăpadă, creând o imagine poetică a iernii și a liniștii naturii. Versurile evocă un sentiment de pace și contemplare, sugerând o conexiune profundă cu frumusețea simplă a naturii în timpul iernii.