Doamne, Tu oare
Ai legănat în vis pământul?
Pulberea stelelor
A scuturat-o în părul meu vântul.
Răsună cedrii cerului
Prin broboada luminii.
În văile tristeții
Cuvintele se-nfig ca spinii.
Cuvintele, cuvintele cântă
Despre ținuturile depărtate
Unde gura lunii a mușcat
Tufele roșcate.
Acolo, în crânguri adânci,
Sar veverițe, iepuri și grauri,
Și joacă, sprintenă și goală,
Ploaia cu genunchii de aur.
Serghei Esenin I moscova câiroiumarească.
Treaducerea Zaharia Stancu
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura dintre divinitate și natură, folosind imagini poetice bogate. Versurile evocă un sentiment de melancolie și contemplare asupra frumuseții lumii și a efemerității vieții.