Ploaia a și sosit la noi,
răscolește văzduhul tăcut.
Rândunele-nfioară stinsele ape
ale măruntelor lacuri lombarde,
zboară ca pescărușii zvâcnind după pești;
peste gardul livezilor fânul își poartă mireasma.
Încă un an s-a stins arzând,
fără o plângere, fără un strigăt
care să-nvingă o zi pe negândite.
Sensul versurilor
Piesa descrie sosirea ploii și efectul acesteia asupra naturii, evocând un sentiment de melancolie și reflecție asupra trecerii timpului. Versurile sugerează o contemplare a unui an care s-a scurs fără evenimente notabile, accentuând tăcerea și lipsa de reacție în fața timpului.