Mi-a părut că glasuri se deschideau,
că buze căutau ape,
că mâini se ridicau spre ceruri.
Ce mai ceruri! Mai albe decât morții
care mereu mă trezesc încet;
umblă desculți, nu se duc departe.
Oare gazele sorbeau din izvoare,
vânt umbla prin măceși
și ramuri ca înalțe stelele?
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare contemplativă, unde granița dintre viață și moarte se estompează. Imaginile naturii se împletesc cu prezența spectrală a morților, sugerând o reflecție asupra efemerității și a legăturii dintre lumea fizică și cea spirituală.