Morții mor,
inima mea cu ei.
Auto-mila
în ultima dispoziție se are pe el pământul.
Deplasați-vă în pocalele urnei
o lumină a pomilor lacului;
Mă distruge mutația obscură,
sfânt necunoscut: strigă către sămânța împrăștiată
larve verzi:
fața mea este izvorul lor.
O amintire a întunericului se naște
la baza puțurilor cu pereți,
un ecou al timpanelor îngropate:
Sunt relicva ta
suferindă.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a transformării printr-o lentilă melancolică. Vorbește despre suferință și despre cum individul devine o relicvă a trecutului, un izvor pentru ceva nou, dar obscur.