O umbră se desprinde-ncet din tine
făcând să pară moartă umbra mea,
deși mai oscilează-n mișcare
sau frânge proaspăta apă de azur
lângă malul râului Anapo, unde revin
în seara asta, împins de lunarul martie
dejá bogat în ierburi și-n aripi.
Nu trăiești numai din umbră,
pământ și soare și dulce dar de apă
ți-au înnoit fiecare frunză,
iar eu mă-nconvoi și mă usuc
și chipul meu îți ating scoarța.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație disproporționată între un om și un copac, unde copacul prosperă din resursele naturii, în timp ce omul se simte slăbit și seacă. Există o invidie subtilă și o dorință de a se conecta cu vitalitatea copacului.