Seara-i tristă, cenușie,
Marea-mbracă gros lințoliu,
pe când cerul se sfâșie-n
văl de doliu.
Plâns amar ce se frământă
în abis, prelung, se frânge.
Apa-n timp ce vântul cântă,
plânge.
Laudă viori de brumă
raza soarelui ce piere.
Psalmodiază alba spumă:
miserere.
Armonii irump spre stele;
briza va purta-n catarg
cântece triste, grele
din larg.
Din a zării goarnă arsă
curge-o simfonie rară,
parcă muntele-și revarsă
vocea clară.
Ca un geamăt invizibil…
ca un răget aspru, greu,
scos în vânt de-un glas teribil
de leu.
Sensul versurilor
Poezia descrie o seară tristă la mare, folosind imagini puternice ale naturii pentru a evoca sentimente de melancolie și doliu. Elementele naturii, precum marea, vântul și cerul, sunt personificate și reflectă o stare interioară de suferință și regret.