Cea care ieși fără a fi văzută va fi născută din strălucirea a două lumânări aprinse cel mai aproape de dominatorii apăruți. Georges de la Tour nu le va ridica din nou, odată cu obiectul atenției sale deplasându-se. Și în mrejele flăcării roșiatice. Astfel va fi gravat, primul aliat, Olimpul, nins cu stânci arse de soare. Tenebre fără aripi veghează în depărtare fără să alunece spre sol, sfătuitoare îndrăznețe.
Sub fulgii de zăpadă deja însângerați –nu își vor mai opri lucrul cu cercul- pasul lui Vincent se stinge în zăpada care țipă. Pictorul a plecat din nou, însă spre o imagine mută, ca și când pictura nu ar cunoaște altă expresie. Am murit din cauză că suntem primitori? Ieri aversele de culoare se succedau, sfinte nebune în tirada marelui râs al nopții obscure.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde precum moartea, arta și izolarea, folosind imagini poetice și metaforice. Versurile sugerează o reflecție asupra condiției umane și a sacrificiului în fața frumuseții și a creației.