René Char – În Sănătatea Șarpelui – XXII
Nu ține seama de cei în ochii cărora omul trece doar o etapă a culorii pe spinarea frământată a pământului.Lasă-i să-și depene lunga lor mustrare. Cerneala vătraiului și roșeața norului sunt tot una.
Versuri corectate și adnotate
Nu ține seama de cei în ochii cărora omul trece doar o etapă a culorii pe spinarea frământată a pământului.Lasă-i să-și depene lunga lor mustrare. Cerneala vătraiului și roșeața norului sunt tot una.
Dâra de fum care ne purta era sora bățului care mișcă piatra din loc și a soarelui care deschide cerul. Ea nu ne disprețuia, ne lua așa cum eram, pâraie subțiri hrănite cu haos și cu speranță, cu un zăvor la maxilar și-un munte în priviri.
Seceră care stărui pe cerul dezbinatÎn ciuda zilei și a freneziei noastre;Lună călcând ușoara peste noi în mersul tău alăturiDe inimile care ne-au rămas în noapte;Voi, legături pe care nimic nu le întrerupeSub greaua apăsare a călcâiului activPrin înghețatele amiezi.Ai și sosit, amurg primăvăratic!Noi eram numai treji, și n-am acționat.
Ploi pure, femei așteptate,Fața pe care o ștergeți,A sticlei hărăzită chinurilor,E fața răzvrătitului;Cealaltă, sticla fericitului,Stând lângă foc se înfioară.Eu vă iubesc, mistere gemene,Pe care vă ating cu degetele;Mă doare, sunt ușor.
Tu în esența ta ești statornic poet, statornic în zenitul dragostei tale, statornic însetat de adevăr și dreptate. Pe semne că e un rău necesar faptul că nu poți fi așa, fără preget în conștiința ta.
În pădure se aude viermele fierbândCrisalida întorcând spre fața clarăEliberarea ei firească.Oamenilor le e foameDe cărnuri tainice și de unelte crude.Sculați, voi vite de ucis,De câștigat soarele.
Când oasele ne-atinseră pământulȘi-n prăbușire ne-au străpuns obrazul,Iubirea mea, nimic nu se sfârși.O nouă dragoste veni-ntr-un țipătSă ne învie, să ne prindă iar.Și chiar de-ar fi tăcut călduraLucrul acela care se continuaOpus vieții muribunde,La nesfârșit s-ar fi elaborat.Ceea ce noi văzuserăm plutindAlături de durereEra acolo ca-ntr-un cuib,Și cei doi ochi ai lui ne cuprindeauUnindu-ne într-un … Citește mai mult
Pentru aceste victorii scump plătite care încetează de a mai vorbi.Acum, mă aflu nu prea departe de linia revărsării și de clipa finală în care, în mintea mea prin fuziune și sinteză, orice lucru devenind absență și promisiune a unui viitor care nu-mi aparține, vă voi ruga să-mi dăruiți tăcerea și voia de a pleca.
Deschizi ochii pe cărarea de ocru inexplicabilă.Bei într-o țepușă apă subterană,Ești pentru frunza hipnotizată în spațiu,La apropierea șarpelui invizibil,O, diafana mea floare-de-degețel.
Far, ucigași de rândunele, în preajmă valurile cu creste înspumate, țărmurile s-au culcat. Eu, care nu dorm, îți mulțumesc că-mi mături pagina cu lumină. René Char – „Cele mai frumoase poezii”