Precum măiestrului o foaie-aproape
chip drept îl prinde-n zbor, întâmplătoare,
ades cuprinde-oglinda, -n sfinte pleoape
prelins, surâsul singur al fecioarei
când zorile le-încearcă-însingurată,
ori sfeşnicul când rob sclipiri aşterne;
apoi în chipuri vii, întârziată,
răsfrânta umbră doar în suflu cerne..
În stins jăratic pier prelung mijite,
bir înnegritelor cămine,
privirile vieţii, irosite..
Ce pierde ţărna, poate spune cine?
Doar cel ce peste stăvili preaslăveşte
şi inima, cântându-şi, o-împlineşte.
Sensul versurilor
The poem reflects on the fleeting nature of life and beauty, comparing them to art and shadows. It suggests that only through praise and heartfelt expression can one find fulfillment amidst loss.