sonetul II

Precum măiestrului o foaie-aproapechip drept îl prinde-n zbor, întâmplătoare,ades cuprinde-oglinda, -n sfinte pleoapeprelins, surâsul singur al fecioareicând zorile le-încearcă-însingurată,ori sfeşnicul când rob sclipiri aşterne;apoi în chipuri vii, întârziată,răsfrânta umbră doar în suflu cerne..În stins jăratic pier prelung mijite,bir înnegritelor cămine,privirile vieţii, irosite..Ce pierde ţărna, poate spune cine?Doar cel ce peste stăvili preaslăveşteşi inima, cântându-şi, o-împlineşte.