sonetul 2

Rainer Maria Rilke – Sonetul II

de

Precum măiestrului o foaie-aproapechip drept îl prinde-n zbor, întâmplătoare,ades cuprinde-oglinda, -n sfinte pleoapeprelins, surâsul singur al fecioareicând zorile le-încearcă-însingurată,ori sfeşnicul când rob sclipiri aşterne;apoi în chipuri vii, întârziată,răsfrânta umbră doar în suflu cerne..În stins jăratic pier prelung mijite,bir înnegritelor cămine,privirile vieţii, irosite..Ce pierde ţărna, poate spune cine?Doar cel ce peste stăvili preaslăveşteşi inima, cântându-şi, o-împlineşte.

Elizabeth Barrett Browning – Sonetul II

de

Doar trei din universul cel divinAu auzit cuvântul tău – El sus,Tu, că vorbeşti, şi eu! şi un răspunsDe Domnul a fost dat.. şi-a pus veninPe-a mele pleoape, să nu văd – ce chin –Al tău chip blând – şi pentr-un om răpusSub cele lespezi unde-ar fi ajunsMai beznă n-ar fi fost. Şi e hainCă … Citește mai mult

William Shakespeare – Sonetul 2 [Sonnet II]

de

Când patruzeci de ierni te-au copleșitȘi vor brăzda ogorul cel frumosAl tău chip tânăr, azi de toți privit,Va fi precum veșmântul vechi și ros.Și când vei fi-ntrebat, așa pe șleau,De-a ta splendoare și de ce-ai avut,Dac-o să spui că-n ochii tăi stinși stauVor râde toți de cum ai decăzut.Dar ce plăcut ar fi ca să … Citește mai mult