Ținut străvechi, cu turnuri ce fac să mai persiste
atât cât clopotele-și amintesc –
privirilor, ce fără a fi triste
de umbrele trecute trist vorbesc.
Podgorii nesfârșite, atâtea forțe stoarse
când soarele teribil în bob s-a decantat…
Și-n depărtare spații mereu mai luminoase
ca viitorul, încă, ignorant.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra unui ținut vechi, cu o istorie bogată sugerată de turnuri și clopote. Se contemplă asupra eforturilor depuse în trecut, simbolizate de podgorii, și asupra unui viitor incert, dar luminos.