Luna se distra la ora aceea când cerurile cele mai
impresionabile caută copiii pierduți.
Pe urmele lupilor se auzeau lacrimi și inimi proaspete.
Un stânjenel muribund întreba de nevinovăția porumbeilor.
Burnița uitase culoarea zăpezii.
Dați-mi un pic de apă din aceea pe care
bicele adormite o adună în urechile câinilor.
Mai lipsesc cincisprezece vaiete și doisprezece fiori.
Ai timp să-mi lămurești obârșia câmpiilor și chinul dumbrăvilor
Când își aduc aminte de vânt.
Ascultă.
Moartea mea e necesară pentru ca pinii să dea aer,
pentru ca braconierii să nu sufere de nostalgia
puștilor lor,
pentru ca geamurile dormitorului tău să se dezghețe
într-un plâns de plopi.
Ucide-mă.
Frunze din altă emisferă vor veni într-o zi să mă caute.
Uitați-vă la cuțitul de curățit portocale, înghețat,
la carabina și pumnalul pentru mânia ursului
și fuga renului.
O cutie de conserve face întotdeauna mai rece
frigul unui schelet.
Părăsește-mă.
Un singur vaiet mai lipsește acum ca să mă plângă patria ta.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde legate de moarte și sacrificiu în contextul naturii aspre. Naratorul pare să accepte moartea ca pe o necesitate pentru a permite naturii să prospere și pentru a elibera pe alții de suferință. Există un sentiment de resemnare și acceptare a destinului.
