Din adevăr zidit-am academii,
Scut mi-a dat Pallas, Phoebus raze calde,
iar Prometeu o mână de smaralde,
din piscul ce nu-l suie pământenii.
Mi-e templu gândul, vorba mea herald e
și ca pe-un vin mi-o sorb atenienii.
Și-acum eu gust licoarea buruienii,
azururi și miresme să mă scalde.
Și mor sublim, sub raze înțelepte,
în simetria clarelor exemple,
visând columne dorice mai drepte,
mai somptuoase și mai pure temple,
în care fruntea urcă limpezi trepte,
și-nvață chipul Tainei să-l contemple.
Sensul versurilor
Piesa descrie moartea lui Socrate ca pe un sacrificiu sublim pentru adevăr și înțelepciune. El acceptă moartea cu demnitate, visând la idealuri mai înalte și la o lume guvernată de rațiune și puritate.